Desen pentru pictură
Cursul desen pentru pictura reprezintă baza structurală a programului de studiu întrucât integrează toate cunoştinţele acumulate la celelalte discipline şi le pune în slujba procesului creaţiei. Văzut din perspectiva mesajului care condiţionează atât atitudinea creatorului cât şi forma obiectului creat. Obiectivul principal al cursului este acela de a găsi formule funcţionale de compunere şi de concepere a unui spaţiu plastic în scopul comunicării unui mesaj vizual cu ajutorul desenului.
Culoare pentru pictură
Dezvoltarea simţului culorii din perspectiva creativităţii plastice, picturale. O cultură vizuală în conformitate cu spiritul epocii ce permite o accesare a mijloacelor actuale de expresie plastică în abordarea culorii şi în corelare cu exprimarea metaforică, conceptuală proprie artelor plastice.
Compoziţia pentru pictură
Cursul compoziţie pentru pictură presupune experimentarea diversităţii structurale în ceea ce priveşte regia spaţiului plastic. Concepţia spaţiului plastic este pusă în aplicare prin integrarea atât a formelor figurative cât şi a celor abstracte în interferenţa lor cu realitatea mai mult sau mai puţin concretă a obiectului. Cursul integrează şi corelează studiul interdisciplinar al celelalte domenii ale artelor plastice. (obiect pictat, influenţa noilor tehnologii în artele plastice. etc)
Cromatologie
Cursul are rolul formativ artistic, impune adaptarea legităţii tehnico-ştiinţifice la ansamblul de problematici şi limbaje specializate (plastico-vizual) al picturii. Studiul cromatologiei din perspectiva teoretică şi relaţionarea cu disciplinele Desen, Culoare, Compoziţie. Scopul asimilării cunoştinţelor, intedisciplinare prin conexiune cu percepţia optică, percepţia cromatică, urmăreşte formarea abilităţilor necesare armoniei în concordanţă cu obiectivele cerute de profilul artistic: aplicativ, operaţional şi formal.
Materiale, procese, tehnici şi tehnologie pentru pictură
Cursul are în vredere studierea tehnicilor picturii tradiţionale precum: pictura pe panel lemn, pictura pe sticlă, tehnici combinate, colaje, etc. Acest curs clarifică la nivel teoretic şi practic diferenţa dintre materiale şi calităţile plastice ale fiecărei material în parte. Fixarea acestor cunoştinţe de ordin tehnic îmbogăţesc posibilităţile de explorare creativă a viitorilor absolvenţi.
Modelaj studiul formelor 3D
Cursul de modelaj studiul formelor 3D amplifică şi dezvoltă capacitatea înţelegerii spaţiale cu scopul de a crea realităţi virtuale care au ca punct de plecare volumetria realităţii obiectuale. Obiectivul acestui tip de studiu este acela de a aplica formele digitale create în contextul elaborării imaginii plastice specifică picturii.
Tehnici de restaurare
Sunt studiate tehicile de restaurare a tabloului de şevalet: restaurare pictura în ulei, restaurare tempera, restaurare icoană pe lemn, restaurare icoana pe sticlă.
Pictura religioasă
Sunt studiate tehnicile tradiţionale de pictura religioasǎ cu specific bizantin, icoana pe lemn, icoana pe sticlă. În cadrul acestui curs, studiul practic se face în paralel cu o incursiune teoretică aplicată.
Intermedia –multimedia
Este un curs interdisciplinar care face conexiuni interdisciplinare variate precum şi identificarea relaţiilor de determinare între acestea. Are ca obiectiv investigarea contextului socio-cultural al artei contemporane, cu scopul de a exersa fundamentul autoreflexiv al creatorului de imagini picturale în relaţia sa cu arealul din care face parte.
Grafica
În cadrul cursului sunt studiate tehnicile grafice. Disciplina construieşte datele necesare pentru grafica de carte şi grafica publicitară. La acest nivel disciplina presupune redactarea de text cu ajutorul computerului, introducerea şi procesarea imaginii pentru ilustrarea de carte, precum şi procesarea imaginii pe calculator în conformitate cu principiile construcţiei reclamei publicitare. Cursul are drept scop conceperea şi construirea unui concept viabil din punct de vedere estetic în corelaţie cu tematica textului. Conceperea unui proiect de grafică de carte amplu, complex urmăreşte paginaţia textului în corelaţie dimensiunea estetică a imaginii.
Picto –obiecte şi instalaţii
Cursul urmăreşte depăşirea graniţelor tradiţionale ale picturii care se rezumǎ doar la cadrul tabloului în interiorul căruia imaginea plastică este creată. Creaţia picturală este studiată din perspectiva integrării într-un spaţiu predestinat. Cursul se axează în speţă pe studierea a două tipuri de relaţie compoziţională: Imagine picturală versus obiect şi imagine picturală versus concept. Acest tip de studiu compoziţional are aplicaţii practice în decoraţiuni interioare, eterioare etc
Comunicări şi limbaj vizual
Curs teoretic privind limbajul vizual şi teoria comunicării . Acest curs aduce un plus de clarificare privind operarea cu elemente de limbaj vizual privind structura şi adaptarea lui în funcţie de canalul de comunicare în acord cu creaţia picturală. Se insistă asupra mesajului estetic pe care opera de artă îl transmite pe explicarea acestuia din punct de vedere teoretic şi morfologic.
Intermedia multimedia
Disciplina studiază adaptarea limbajului vizual/ canal media şi construcţia vizuală specifică fiecărui tip de exprimare multimedia. Relaţia dintre intermedia, multimedia şi artele tradiţionale, respectiv pictură.
Foto art
Cunoaşterea operaţiei de captură foto şi video, construcţia estetică a imagini foto-video a asamblajului şi procesării imaginii digitale / video. Crearea unei imaginii fotografice viabile din punct de vedere estetic, cromatic şi compoziţional. Relaţionarea între imagine reală şi imagine picturală în scopul îmbogăţirii limbajului plastic.