Universitatea din Oradea are alocat un număr de 29 locuri de tabără pentru anul universitar în curs. Pentru Facultatea de Arte a fost repartizat un singur loc de tabără în seria 12.02-17.02.2024 la Complex Alpina, Păltiniș, jud. Sibiu. Cererile pentru locurile de tabără se pot depune la secretariatul facultății până la data de  30.01.2024. 

Pentru Bursele speciale, documentele justificative se pot depune la secretariat în perioada 23.02-06.03.2026.

Studenții care au un venit de până la 2.574 lei pot beneficia de bursă socială. Veniturile se calculează pe lunile februarie 2025 - ianuarie 2026. Comisia de acordare a burselor poate cere anchetă socială, în cazul în care există suspiciuni de fals în declarații. Ancheta socială este obligatorie în cazul în care studentul declară că nimeni din familie, incluzându-l și pe acesta, nu realizează venituri sau cel puțin un părinte lucrează sau domiciliază în străinătate.

METODOLOGIE DE ACORDARE A BURSELOR ȘI A ALTOR FORME  DE SPRIJIN FINANCIAR LA FACULTATEA DE ARTE

REGULAMENT DE ACORDARE A BURSELOR ȘI A ALTOR FORME DE SPRIJIN FINANCIAR PENTRU STUDENȚII DIN UNIVERSITATEA ORADEA