Neo Art Connect 2025, anuală de Artă și Știință  din România, ediția a 3-a, propune în acest an tema Comunitate, cu focus pe sustenabilitate prin educație cultură, și inovație, un eveniment cu o largă prezență națională și internațională.




NAC 2025 propune o dezbatere creativă asupra rolului educației sustenabile și impactul noilor tehnologii asupra acesteia, dezvoltarea de parteneriate cu universități din țară și din străinătate, institute culturale, muzee și mediul privat,  pornind de la motto-ul sustenabilitatea comunității prin /sustenabilitatea factorului uman/ prin educație.

În acest an, NAC 2025 se defășoară cu focus pe educație și s-a creat un segment dedicat celor mai tineri aplicanți. NAC 2025 oferă o bursă tinerilor care se încadrează în segmentul de vârstă 18 / 24 de ani și 4 burse celor din segmentul 25 / 35 de ani. Toate condițiile de aplicare sunt identice cu mențiunea: segmentul de vârstă 18 / 25 de ani sau 25 / 35 de ani după caz.

Pot participa tineri studenți și/ sau absolvenți în cadrul unei instituții de învățământ superior care se încadrează într-una din cele două categorii de vârstă: 1. 18/24 sau 2. 25/ 35.

Ai șansa să primești una dintre cele 5 burse NEO ART CONNECT, ediția a doua, să te alături unei echipe de specialiști, să te regăsești pe platforma programului și în rețeaua națională, să participi la sesiunile de mentorat, să îți realizezi propriul proiect cu care să participi la o serie de evenimente expoziționale și conferințe naționale și internaționale, care să îți ofere vizibilitate și promovare în activitatea ta.

Mai multe informații pe pagina NAC, formularul de înscriere se găsește în documentul atașat aici.