Studentă în anul III la specializarea Arte Decorative, Alice Condurache ne introduce într-un univers fascinant, construit cu o deosebită migală și atenție la cele mai mici detalii, în care vrea parcă să se ia la întrecere cu natura. De altfel, după cum chiar ea mărturisește, citatul ei preferat este celebra afirmație a lui Dürer: „Arta se află în natură, iar cine o poate desena, acela o posedă”. Simțindu-se apropiată de universul arhitectural al barocului și Art Nouveau-ului, compozițiile sale abundă de elemente vegetale și marine, precum și de simboluri cum ar fi crinul regal, balaurul sau aripa. Dincolo de a fi o simplă sursă de inspirație, aceste curente artistice se constituie ca un punct de plecare într-o abordare personală, Alice descoperind metode noi de a descompune spațiul sau de a-l scoate în evidență prin diferite materiale (cerneluri, baițuri și rășini) și prin tehnica arderii fragmentelor de lut. Dovedind o bună stăpânire a acestor tehnici și materiale, ea reușește să surprindă și să recreeze, dincolo de formele create, un anumit tip de spiritualitate și de trăire proprii atmosferei Art Nouveau-ului. Integrând în lucrările sale elemente de feronerie sau de lemn, identice cu cele salvate în urma degradării vechilor clădiri Art Nouveau din Oradea și din Botoșani (orașul ei natal), Alice Condurache trage și un semnal de alarmă față de necesitatea conservării acestui patrimoniu atât de important.

Conf.univ.dr. Ștefan Gaie



Proiectul Impuls, organizat de Departamentul de Arte Vizuale al Universității din Oradea și de Asociația Culturală Ars Nobilis în parteneriat cu Muzeul Țării Crișurilor din Oradea, are ca obiectiv stimularea, evidențierea și promovarea atât la nivel local cât și la nivel național a artiștilor studenți performanți.

Deschiderea expoziției va avea loc vinerii, 31.05.2019 la ora 18:00, Tucano Coffee, Aurora Retail Mall.
Evenimentul pe facebook