- Details
- Discipline
- Hits: 12059
BAZELE DESENULUI ARTISTIC
Studiu asupra principalelor modalităţi de expresie plastică a elementelor limbajului plastic, a construcţiei formelor naturale şi geometrice.nţelegerea structurii şi construcţia modului de desfăşurare şi îmbinare a acestora, relaţia dintre formă, volum proporţie. De asemenea, un spaţiu important se acordă compoziţiei paginaţiei, plasării geografice pe suprafaţa de lucru, dialogului volumetric între formele tridimensionale şi transpunerii formelor bidimensionale în volume 3D.
STUDIUL CULORII
Studiu asupra clasificării tipurilor de culoare, a amestecului culorilor, a nuanţelor de culoare, studiul tipurilor de contraste cromatice, semnificaţia şi expresivitatea culorilor. O atenţie deosebită se acordă relaţiei dintre formă şi culoare precum şi studiul tipurilor de tehnici de colorare şi reprezentare în funcţie de materialul folosit, specific specializării design. Aplicaţii directe ale tipurilor de contraste cromatice, a regulilor de colorare, a psihologiei culorii în designul de produs, de ambient exterior respective interior şi în designul grafic.
BAZELE COMPOZIŢIEI – EXPLORĂRI CREATIVE
Bazele compoziţiei – explorări creative (compoziţia bi şi tri dimensională) reprezintă un studiu asupra structurilor geometrice naturale-minerale, vegetale, biologice, şi îmbinarea acestora. Aplicarea observaţiilor asupra acestor structuri în cadrul proiectelor de structuri artificiale cu scopuri tematice bine definite, respectiv aplicaţiile în echipartiţiile plane sau spaţiale au o mare importanţă în dezvoltarea simţului proporţiilor, a relaţiilor de determinare, a rezistenţei materialelor prin formă şi îmbinare, a eficienţei constructive, coerenţei şi sintezei în proiectarea de produs industrial de serie.
TEHNICA MODELĂRII SPAŢIALE SAU (MODELARE – STUDIUL FORMELOR 3D)
Dezvoltarea manoperei în aplicaţiile practice pe obiect, dezvoltarea cunoştinţelor tehnice de execuţie, montaj, prelucrare, finisare cu materialităţi şi moduri de prezentare spaţiale în funcţie de capacităţile fiecărui an de studiu. De asemenea cursul vizează adaptabilitatea la mediul industrial, şi ca urmare, împiedică abordarea unor soluţii tehnice de execuţie ineficiente sau chiar imposibile. Se urmăreşte un dialog coerent şi explicit al relaţiilor între proiectant şi executantul industrial.
MATERIALE PLASTICE. APLICAŢII
Cursul îşi propune studierea principalelor proprietăţi şi domenii de utilizare ale polimerilor termoplastici frecvent folosiţi în designul de produs şi ambiental. Totodată, prezintă rolul şi importanţa caietului de sarcini al materialelor în elaborarea proiectelor de design.
MATERIALE COMPOZITE – APLICAŢII
Materialele compozite, constituie una din realizările importante ale societăţii moderne, întrucît oferă proprietăţi fizico-mecanice deosebit de avantajoase, datorită cărora se pot utiliza cu succes în cele mai diferite domenii. În aceste materiale se asamblează într-un mod fericit două sau mai multe componente de natură diferită ale căror proprietăţi se cumulează, oferind produsului finit proprietăţi de performanţă. Materialele compozite au devenit o alternativă absolut necesară pentru piaţa de materii prime oferite pentru diverse utilizări specifice, fiind indispensabile în proiectarea de produs.
PROIECTARE SISTEME DE ASAMBLARE
În cadrul cursului se asimilează noţiuni de bază privind posibilităţile de asamblare ale reperelor componente ale unui produs complex, oferindu-i acestuia calităţi de rezistenţă şi manevrabilitate ridicată. Cursul tratează distinct îmbinările nedemontabile, îmbinătile demontabile şi transmisiile. Asimilarea acestor noţiuni oferă posibilitatea alegerii unei soluţii finale optime în asamblarea a două sau a mai multor repere.
TEHNOLOGII DE PRELUCRARE A MASELOR PLASTICE
Cursul tratează tehnologii moderne de prelucrare a polimerilor termoplastici: injecţia, extrudarea, extraderea – suflarea, rotomularea, termoformarea, imprimarea, sudarea, etc.
PROIECTAREA MOBILIERULUI
În cadrul cursului se urmăreşte însuşirea de către studenţi a metodelor de proiectare a mobilierului şi al materialelor folosite în execuţia lui. Tipuri de asamblare, de modularizare, de finisare, a formelor constructive funcţie de destinaţie: mobilier de interior, de exterior, de uz casnic sau profesional. Proiectare modulară în sistem kit. Proiectare în baza măsurătorilor antropometrice cu scop ergonomic, reducerea costurilor la manoperă şi materiale. Proiectare stilistică în familii de forme.
DESIGN DE PRODUS
Cursul urmăreşte însuşirea de către studenți a noțiunilor de bază în abordarea unui proiect de produs atât la cerere cât şi la ofertă. Analiza în grup a unor proiecte consacrate pentru însușirea obișnuinței de analiză critică și evaluare valorică a unui produs din toate punctele de vedere : estetic, funcțional, economic, simbolic etc. Descoperirea blocajelor conceptuale în proiectarea de produs.
BAZELE PROIECTARII
Cursul urmăreşte însușirea de către studenți a noțiunilor de bază ale semanticii și morfologiei produsului, obiectul designului, metodele utilizate în documentare și proiectare, criteriilor valorice, elaborarea de tactici și strategii optimale în proiectarea obiectului, prezentarea (lansarea) obiectului produs pe scară industrială, problemele obiect/piață (obiectul ca marfă). Funcționalitate și ergonomie, calități formal estetice ale obiectelor, aspecte tehnologice și economice, aspecte ecologice ale producției de masă ale obiectelor în societatea modernă.
AMBIENT DE INTERIOR
În cadrul cursului se urmăreşte însuşirea de către studenţi a metodelor de proiectare şi amenajare a unui spațiu construit, de interior, din punct de vedere al organizării formal funcţionale. Însuşirea de către studenţi a metodelor de proiectare și amenajare al acestor spații în funcție de destinația lor. Metode de analiză a fluxurilor în spațiile supuse amenajării. Lumina și culoarea în aceste spații. Elementele decorative fixe şi mobile din acestea. Metode de prezentare ambientală pe timp de zi și pe timp de noapte. Ambientul de interior domestic sau de interes public.
AMBIENT DE EXTERIOR
Cursul urmăreşte însușirea de către studenţi a metodelor de proiectare şi amenajare a unei arii naturale din punct de vedere peisagistic precum şi a unor arii construite artificial în vederea organizării formal funcţionale. Însuşirea de către studenţi a metodelor de proiectare a mobilierului urban, a spaţiilor destinate recreerii sau distracţiei, a proiectării spaţiilor destinate comercializării produselor alimentare sau nealimentare, a staţiilor destinate mijloacelor de transport urban sau rural, a proiectării fântânilor decorative, a proiectării căilor de acces şi a fluxurilor în mediul urban, a intrărilor în aglomerări locuite, a proiectării suporturilor şi amplasărilor mediilor de reclamă publicitară.
COMUNICAREA VIZUALĂ
Cursul prezintă mijloacele mediilor vizuale pe care le angajează în dialog conceptual cu universul social. Comunicarea vizuală este o comunicare simbolică care în demersul ei se foloseşte de imagine ca purtător de mesaje. Datorită calităţii ei inerente de polisemie, imaginea simbolică permite o lecturare ambiguă. Decodificarea semnificaţiilor se face printr-un efort de construire a sensului care este un proces complex de analiză şi interpretare, în funcţie de contextul în care este situat simbolul.